Comisia pentru cultură și media a Senatului va dezbate miercuri, în ședință publică, propunerea de modificare a Legii AGERPRES, invitat fiind și directorul general al Agenției Naționale de Presă, Alexandru Giboi. Proiectul de lege a fost inițiat de senatorii PSD Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, Gabriela Crețu, Ovidiu-Cristian-Dan Marciu și Liviu-Lucian Mazilu. În expunerea de motive, inițiatorii propun demiterea directorului general al AGERPRES în cazul respingerii de către Parlament a Raportului anual de activitate al instituției. De asemenea, ei susțin că directorul general al AGERPRES ”se bucură de o imunitate totală în interiorul mandatului său”, adăugând că, dintre ”instituțiile publice de cultură aflate sub control parlamentar, Agenția Națională de Presă este singura în cazul căreia Parlamentul nu are niciun instrument de acțiune în cazul în care constată un management neperformant”. Reacții privind proiectul de act normativ au avut Federația Europeană a Jurnaliștilor, Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind, dar și Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA). (…)
Agerpres