
Daniel Săuca
■ În unele medii/media, hăituirea demisului Vlad Voiculescu are legătură și cu oprirea programului guvernamental de sprijin financiar al presei. De altfel, chiar VVV a declarat că, „ în plină criză sanitară, cu cheltuieli fulminante, a oprit în Guvern banii pentru presă: «Nu cred că era oportun să mai prelungim ceva ce s-a întâmplat anul trecut»” (hotnews.ro). Pe de altă parte, într-o recentă conferință de presă la Cluj-Napoca, premierul Florin Cîțu a afirmat, la întrebarea dacă „este adevărat că domnul Vlad Voiculescu s-a opus acordării de bani pentru presă într-o ședință de guvern”, că „într-o ședință de guvern doar premierul se poate opune acordării unei… Trebuie să fie foarte clar, doar premierul poate să oprească un act normativ din a fi publicat, atât” (stiripesurse.ro). Oricum, programul cu pricina s-a oprit. Foarte bine, zic și eu. Mai ales pentru că nu și-a atins scopul afirmat inițial, și anume de a sprijini cu adevărat presa locală (tipărită), media „independentă” (nu trusturile), cea mai afectată de pandemie. Așa că, îmi fac mea culpa pentru că am cerut public (vezi și „Magazin Sălăjean” din 5 aprilie 2020) acest sprijin. A doua oară nu se va mai întâmpla… (…)
Magazin Sălăjean
magazinsalajean.ro