E clar (măcar pentru mine): am îmbătrânit scriind la ziar. Dacă iau ca reper „Gazeta de Duminică” (1994) s-au făcut 30 de ani de când sunt ziarist, publicist pe aceste plaiuri binecuvântate ba de Istén, ba de Dumnezeu, de mânuță cu preacucernicii politicieni locali. La rubrica de față, din „Magazin Sălăjean”, scriu din octombrie 2006. S-au făcut, așadar, 18 ani. La „Caiete Silvane” scriu de mintenaș 20 de ani. Am prins de toate. Poate va veni și vremea să scriu o istorie a presei sălăjene de după 1989. E o neîmplinire, cu siguranță. Una din multe. Cum spuneam, am prins de toate. Și reguli de scriere, redactare. Astăzi, din păcate, nu mai putem vorbi despre asemenea „concepte”. Brambureala e generalizată. Mă mai întâlnesc cu elevi (în cadrul unui proiect al Asociației Jurnaliștilor din Sălaj) cărora îmi propun să le povestesc și despre aceste reguli de scriere. Nu prea îmi iese. Am îmbătrânit. Sunt depășit cu povești de astea, pentru ramoliți. Aproape toți copiii (și, vai, nu numai ei) se „informează” de pe TikTok, nu prea știu ziare (tipărite, nici vorbă), nu se uită la știri, nu ascultă posturi de radio, nu-i interesează ce e ăla ziarist(ul). Meseria de gazetar, jurnalist (așa cum scrie la carte) a cam dispărut. În Sălaj, de pildă, cu greu putem număra o mână de ziariști (în adevăratul sens al cuvântului). Ce-i de făcut? Ne-am reinventat de atâtea ori încât îmi vine greu să cred că încă o reinventare ar fi posibilă. Și, totuși, ce-i de făcut? Probabil, să luptăm în continuare pentru supraviețuire. Și să încercăm să comunicăm produsele noastre „de calitate” pe toate canalele media (și online sau mai ales online). Cu speranța că… Și cu speranța că nu vom ieși la pensie (dacă o vom prinde) ca și „creatori de conținut”…
Sursa: Magazin Sălăjean
