Suntem liberi să spunem, să scriem ceea ce credem?
Oare chiar nu suntem liberi să spunem, să scriem ceea ce credem? Scriitorul Cristian Fulaș: „Asta e soarta adevărului azi. Adevărul poate însemna
Oare chiar nu suntem liberi să spunem, să scriem ceea ce credem? Scriitorul Cristian Fulaș: „Asta e soarta adevărului azi. Adevărul poate însemna
A apărut o nouă ediție, a 14-a, a Anuarului Presei Sălăjene, o publicație editată de Asociația Jurnaliștilor din Sălaj cu sprijinul financiar al
„Petrecerea de la Castelul Bran a unora dintre cei mai bogați oameni ai lumii a avut loc azi-noapte – la aceasta au participat
În această lună se împlinesc 15 ani de când scriu la „Magazin Sălăjean”. Mai ales la această rubrică. Am îmbătrânit scriind și la
Am constatat cu surprindere: „Cutia Pandorei: Comisia Europeană vrea o lege a presei, editorii de presă scrisă se opun categoric. Îngrijorată de deteriorarea
Nu-s de mult trecute vremurile când un fost ziarist local, fie-i țărâna ușoară, nu părăsea locul unui eveniment fără să ia o bucată
Am migrat iar înspre posturi tv mai respirabile. NG. History. Travel. Pur și simplu nu mai pot privi posturile românești de știri. Cu
Sunt obsedat de ideea de a nu face rău intenționat cuiva, nu contează că e om sau animal. Am încercat să fac mult
Am vrut altfel. De asta, acum 18 ani, în luna iunie, o lună a cireșarilor, s-a născut proiectul Descoperim Sălajul. Întâi doar așa,