(…) „De bună seamă, unul dintre cele mai puternice mituri în mass-media este cel al jurnalistului obiectiv. Cel care vede jurnalistul în centrul lucrurilor, analizîndu-le cu un ochi rece, impersonal, lipsit de emoții și redîndu-le fotografic, pentru ca publicul să le umple cu propriile raționamente și judecări de valoare, formîndu-și astfel opinia informată ce îi va determina acțiunile. Nimic mai fals – și nu vorbim aici de înșelăciune, ci de o proiecție idealizată a meseriei. Pentru că, înainte de a fi jurnalist, profesionistul de mass-media este și el om. Cu bunele și relele lui, cu propria cultură și busolă morală, cu Weltanschauung-ul lui, cu stereotipiile și pre-judecățile sale, cu zile mai bune sau mai provocatoare. Cînd este pus în centrul faptelor și i se cere să selecteze, să ierarhizeze conform importanței și impactului, să ilustreze faptele, întregul buchet de subiectivități intră în joc și ar fi nerealist să ne așteptăm ca efectul acestora să fie anulat de un set de convenționale reguli profesionale, oricît de solid stăpînite. De aceea și considerăm diversitatea un atu al peisajului mediatic, pentru a asigura cîmp de joc echitabil tuturor acestor elemente de subiectivitate. Ca atare, ceea ce primim noi de la jurnalist, în așteptarea «adevărului», este o construcție subiectivă, a realității așa cum i-a fost cunoscută acestuia și de calitatea pe care o permit mijloacele sale de interpretare și redare (atît cele biologice, cît și tehnice).” (…)
Dilema veche, nr. 850/iulie 2020
dilemaveche.ro
