La mijlocul lui cireşar (vineri, 13 iunie – dumincă, 15 iunie), am trăit un eveniment deosebit: întâlnirea de 40 de ani de la terminarea Facultărţii de Ziaristică din Bucureşti. Prima revedere pentru noi, promoţia 1985. Iniţiator şi organizator al acestui eveniment de suflet a fost Eugen Ciolan, colegul nostru din Curtea de Argeş, oraşul regal care ne-a primit ca pe nişte… slujitori credincioşi ai condeiului. Din păcate, nu am fost prea mulţi, unii fiind plecaţi în străinătăţi, la copii şi nepoţi, alţii fiind plecaţi la cele veşnice, iar alţii, absenţi din diferite motive.

Programul a fost pe cât de intens, pe atât de plin de nostalgie, bucurie, credinţă, mirare…

„Strigarea catalogului” a oferit prilejul nu numai prezentării evoluţiei fiecărui coleg prezent, ci şi informaţii despre cei absenţi şi cei care s-au dus să scrie printre îngeri. Profesori şi colegi. Pentru aceştia din urmă, a fost oficiat un parastas de către părintele Nicolae Arsene, la o frumoasă biserică purtând hramul „Sfinţii Voievozi Arh. Mihail şi Gavril”.

Numele profesorilor noştri Viorica Bucur, Alexandru Brad, Alexandru Oprea, Marian Popa, Elena Zarescu, Dumitru Bălăeţ, Petru Pânzaru, Dan Grigorescu, Şerban Cioculescu; Mircea Ichim, Dumitru Titus Popa, Dan Huliera şi al colegilor Kamla Rudolf, Mircea Hamza, Marian Niculescu, Ion Marin („Ultima oră”), Ioan Paul, Ioan David şi Nagy Laszlo (să fim iertaţi, dacă am omis pe cineva!) au umplut biserica, iar amintirea lor, sufletele noastre, rugăciunile rostite pentru ei şi colţul de colac de parastas, aducându-ni-i mai aproape.

Prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, ne-am bucurat de privilegiul de a vizita întreg Ansamblul Mitropolitan de la Curtea de Argeş: cele două Catedrale Arhiepiscopale –„Mănăstirea lui Manole” aflăndu-se într-un amplu şantier de reabilitare, în exterior şi interior -, Palatul Mitropolitan, Paraclisul Mitroplotian, Muzeul Arhiepiscopal, acesta din urmă impresionându-ne în mod deosebit, prin fresca ce redă, pe o suprafaţă de circa 40 de metri pătraţi în partea superioară a pereţilor impresionantei săli de recepţie a fostei Reşedinţe Regale, scene din celebra legendă a Meşterului Manole. Ne-au stârnit interes şi admiraţie icoanele pe lemn datând de sute de ani, cărţile vechi, deosebit de valoroase, toate obiectele religioase expuse. Însoţitor ne-a fost părintele Adrian Enache, care ne-a impresionat prin mulţimea şi precizia informaţiilor şi plasticitatea prezentării. Cu pioşenie am intrat în noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş, unde se odihnesc regii noştri.

Sâmbătă dimineaţa ne-am urcat în microbuz şi am luat drumul Transfăgărăşanului, această minune deopotrivă a naturii şi a omului, unde am petrecut timpul împreună până duminică. Am depănat amintiri despre colegi, profesori, excursiile de documentare în ţară, despre cum se făcea presă „pe vremea noastră”, despre reuşitele în publicistică şi literatură – redactorul şef al Meridianului Timişoara, Dumitru Oprişor, fiind …vechi membru al Uniunii Scriitorilor din România. Deşi trecuţi de vârsta… binemeritatei odihne profesionale, şi alţi colegi lucrează în continuare – Lili Trifu, corespondent la Antena 1 şi Antena 3, coordonator al postului local de televiziune Vaslui TV, proprietar şi director al revistei „Informaţii Agricole”, Marian Muşat, din Galaţi, prezent statornic în revista „Ferma”, autor al mai multor cărţi de publicistică şi al unui volum de poeme, Gheorghe Olteanu – „cel mai bun reporter de teren” de la Ziarul Văii Jiului, cum îl numeşte într-o scrisoare deschisă chiar un cititor cu ocazia pensionării – colaborează şi în prezent la ziarul la care a lucrat o viaţă. „Microbul” jurnalismului îi stăpâneşte, într-un fel sau altul, şi pe Mihai Olaru (Drobeta Turnu-Severin), Dumitru Marin (Craiova), Eugeniu Ciolan (Curtea de Argeş) şi pe subsemnata, eu fiind redactor la revista de cultură „Caiete Silvane” din Zalău, judeţul Sălaj, ani buni după pensionare…

Poveştile de viaţă, bucuria relatărilor despre copii şi nepoţi, împărtășirea gândurilor de viitor au întregit cele două jumătaţi şi-o zi întreagă petrecute împreună, la 40 de ani de la absolvirea Facultăţii de Zaristică din Bucureşti. Fiecare ne-am întors la casele şi preocupările noastre mai tineri, mai senini şi mai bogaţi sufleteşte, convinşi că niciodată nu-i prea târziu să clădeşti amintiri frumoase…

Sursa: Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

Daniel Săuca
daniel_sauca@yahoo.com