Nu sunt neapărat un fan CTP. Îl urmăresc de multe ori şi pentru că este unul din
puţinii gazetari cu notorietate care ţine cu adevărat la această meserie. Şi, în
mare, cred că CTP şi-a făcut datoria faţă de meserie, în ciuda unor nu puţine
derapaje de limbaj. Ziaristul are obligaţia, dacă îşi exprimă opinii în spaţiul public,
să aibă argumente. Iar dacă polemizează trebuie să dea dovadă şi de decenţă, de
echilibru, la fel şi cei care îl „atacă”, tot în spaţiul public. Numai de „polemici
cordiale” nu a fost vorba în urma articolului „Satana în sutană” semnat de CTP.
Asupra gazetarului s-au revărsat prea multe vorbe care nu au nicio legătură cu
decenţa, cu echilibrul, cu muştruluiala pertinentă, cu analiza echidistantă. Preoţi,
şi din Sălaj, au scris despre CTP, de pildă, că este „un personaj care suferă cronic
de o patologie psihiatrică dintre cele mai severe dublată şi de o afecţiune de
etiologie demonică” (adevarul.ro). Purtătorul de cuvânt al BOR a afirmat, printre
altele, că nu poate comenta „colcăiala cripto-socialistă din câteva nuclee
mediatice infestate de cristofobie anti-ortodoxă și din care se ițesc capetele
pleșuve și deloc limpezi, analfabete cultural și religios ale unor pseudo-jurnaliști
trăitori în bula lor de fiere”, decât „în dificila cheie a compătimirii creștine”
(stirileprotv.ro). Ei, na, e foarte puţin probabil ca CTP să fie „analfabet cultural şi
religios” ori „pseudo-jurnalist”. Problema, accentuată şi de nevrozele pandemiei, e
că la violenţă s-a răspuns cu multă violenţă. Şi cu multă ură. „Dificila cheie a
compătimirii creştine”… Fraza ce i-a scos din sărite pe mulţi, înroşind şi fb-ul:
„Pentru a prosti oamenii, șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică, nici de
logică – o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le păstorește: ascultați ce vă
spun, fiindcă a interzis pelerinajul la moaștele Sf. Dimitrie în octombrie 1989,
comunismul a căzut peste câteva luni” (republica.ro). Limbajul e inadecvat, fără
îndoială! Dar, dincolo de limbaj şi de excesele de violenţă şi ură, megascandalul
mi-a arătat şi o Românie parcă a unei ferme a animăluţelor. Animăluţele alea de
pluş ori pufoase, gingaşe, delicate care latră imediat foarte nervos pentru că
cineva le-a spus vite. Chiar aşa, „noi suntem vite, nişte animăluţe aşa drăguţe?”
Evident, nu putem generaliza. Aici e poate cea mai mare greşeală a textului CTP.
Dar, totuşi, nu sunt cam prea multe animăluţe, pardon vite printre noi?…
Daniel Săuca
Magazin Sălăjean
magazinsalajean.ro
