0 0
Read Time:12 Minute, 16 Second

Daniel Mureșan: ”Meseria de jurnalist e frumoasă, dar e foarte grea”

În aceste zile se împlinesc 25 de ani de la apariția primului număr al ziarului ”Magazin Sălăjean”, cel care avea să devină în timp, liderul presei sălăjene. A pornit la drum ca și săptămânal de informație și publicitate pentru ca ulterior să devină cotidian, ziarul avea să reflecte în paginile sale evenimentele importante din sfera social-politică dar și culturală a județului Sălaj. Răsfoind arhiva ziarului, îți dai seama cum s-au scurs ultimii 25 de ani, cu bune și cu rele. Acum, este momentul la care, se poate scrie istoria ziarului. La ceas aniversar, l-am rugat pe domnul Daniel Mureșan – directorul publicației să ne răspundă la câteva întrebări.

Foto-Travel: Să începem cu istoria apariției primului număr, cel din ianuarie 1997. Trebuie să lămurim un aspect, legat de numerotarea edițiilor: pe frontispiciul primului număr apare scris nr. 1 (46). Lămuriți-ne asupra acestui aspect.

Daniel Mureșan: La început, adică în anul 1996, ziarul se numea Mica Publicitate Sălăjeană. Primele numere au fost numai cu publicitate, treptat inserând și articole, editoriale etc. În scurt timp ne-am dat seama că nu se mai potrivea denumirea, așa că am schimbat-o.

Foto-Travel: Cum a fost începutul? De ce o nouă publicație în presa sălăjeană și de ce într-un moment dificil din punct de vedere economic?

Daniel Mureșan: Înainte de a demara proiectul, scrisesem sporadic la reviste muzicale, ”Flacăra”, ”Săptămâna” și ”Graiul Sălajului”. La acea vreme, în Sălaj erau două ziare, mari și late: ”Graiul Sălajului” și ”Sălajul Orizont”. Ambele cu redactori din fosta ”Năzuința”, iar ca stil jurnalistic un fel de suntem prieteni cu toată lumea, numai bani să iasă. Am simțit că e un culoar favorabil și am demarat proiectul. Nu a fost ușor. Au fost momente când mi-am vândut lucruri din casă pentru a plăti salarii sau tiparul ziarului. Dar am avut lângă mine oameni tineri, cu dorință de muncă și afirmare. În ciuda economiei sălbatice de piață, am conștientizat că jurnaliștii sunt oameni cu puncte forte, dar și cu dureri. De la început am format o mare familie, cu bune și cu rele. Mulți și-au întemeiat, la propriu, o familie în redacție. Au fost vremuri frumoase, pline de entuziasm și chiar sacrificiu.

Foto-Travel: Au fost câteva momente importante în evoluția ziarului. În primul rând a fost trecerea de la săptămânal la cotidian. Apoi au fost momentele în care publicația a atins bornele de 100, 200, 500 sau 1000 de apariții. Cum au fost percepute din redacție aceste momente?

Daniel Mureșan: Ziarul, atunci și acum, este un efort de echipă, în ciuda faptului că semnăturile erau doar câteva. În spatele acestor semnături este un mecanism care trebuie fie ”ceas”. Ne motivam unul pe altul, eram permanent cu ”degetul pe trăgaci“. Realitatea era întotdeauna surprinsă cu ochi atenți și critici. Eram atenți la nuanțe, indiferent de ce natură erau ele. Dar cel mai important cred că fost apropierea de oameni. În redacție era un permanent du-te-vino, oamenii reclamau ceva sau pur și simplu voiau să fie acolo. Nu există bucurie mai mare a unui jurnalist decât să știe că a ajutat, efectiv, un om sau mai mulți. Dincolo de asta, eu am mai ajutat câțiva oameni să înveţe meseria asta, un lucru de care sunt la fel de mândru pe cât sunt de ziar.

Foto-Travel: Componența redacției a suferit, în timp, multe modificări. Care ar fi explicațiile?

Daniel Mureșan: Meseria de jurnalist e frumoasă, dar e foarte grea. Presiunea e enormă. Amenințări, înjurături, stres. La început au fost primele generații de absolvenți ai facultăților de jurnalism. Tineri, frumoși și cu poftă de viață. Dar, încet, încet, instituțiile publice și-au dat seama că pot avea purtători de cuvânt din rândul jurnaliștilor, gata instruiți. Și uite așa, în câțiva ani instituțiile sălăjene erau pline cu purtători de cuvânt de la Magazin Sălăjean. La stat salariile erau bunicele (oricum, mult mai mici comparativ cu cele de acum), de lucru era puțin, weekend-urile libere etc. Pe vremea aceea nu era o problemă să găsești alți redactori. Facultățile de jurnalism scoteau absolvenți pe bandă rulantă. La un anunț de post vacant de redactor aveam și 70-100 de doritori. Olivian Vădan nu mai prididea cu organizarea seriilor de concurs.

Foto-Travel: Ați reușit să treceți prin ”jungla” economiei de piață. Presupun că nu a fost ușor. Care au fost cele mai mari provocări?

Daniel Mureșan: La început, se scumpea tiparul de câteva ori pe an. Încercam, de cele mai multe ori reușeam, să nu modificăm prea des prețul de vânzare. Din partea bugetară nu prea aveam anunțuri. Nu ne iubeau fiindcă îi criticam, iar ei se răzbunau nedându-ne anunțuri plătite. Șansa noastră au fost firmele private, ce doreau o economie de piață corectă, fără abuzuri și amestecuri politicianiste. Și-au dat seama că în noi au un sprijin. La un moment dat, 90% din veniturile ziarului proveneau din anunțuri și reclame ale domeniului privat. Apoi, cred că am fost de fiecare dată cu un pas înaintea celorlalți. Am fost primul ziar tehnoredactat computerizat din județ, primii care am tipărit digital sau color, primul cotidian care apărea lunea (acum 25 de ani, ziarele locale nu apăreau lunea), primii care am avut talon de mica publicitate gratuită (celelalte ziare taxau anunțurile la cuvânt), primul ziar cu site etc etc etc.

Foto-Travel: Răsfoind arhiva publicației am constatat că în prima decadă a anilor 2000 au existat o serie de suplimente care au adus un plus de valoare ziarului. Mă refer la ”Arca”, la ”Rogvaiv Politic”, ”Auto Magazin”, ”Europagina”, ”Piața Muncii”, ”Weekend Time”, ”Tândală” etc. V-ați reinventat mereu prin intermediul acestor suplimente. Unele au rezistat în timp, altele nu. Spuneți-ne ceva despre ele.

Daniel Mureșan: După cum vă spuneam și mai sus, mediul privat era permanent alături de noi. Am considerat că dacă primim, trebuie să și dăm. În general, nu au rezistat în timp cele care erau dedicate vreunui eveniment, noi știind ce viață vor avea. ”Tândală” și-a încetat apariția când Marius Avram a plecat la Cluj.

Foto-Travel: Încă de la început ați venit cu rubrici de umor. Au fost acele ediții de 1 aprilie, apoi în câțiva ani ați publicat caricaturi. Ați continuat cu ”Tândală”. Cum au privit cititorii acest lucru?

Daniel Mureșan: Tândală” a fost la vremea lui un fenomen. Marius Avram venea ”exilat” la Zalău, după condamnarea lui în procesul cu Gheorghe Funar. Nu avea multe conexiuni în oraș, așa că a fost ușor să-i satirizeze pe sălăjeni. M-a întrebat dacă nu mă va afecta economic. I-am spus, zâmbind, că oricum nu ne iubesc instituțiile, afectarea fiind o glumă. Bineînțeles, au urmat presiunile, că de ce scriem de ăla și nu de ăla. Curând s-a trecut la amenințări, dar noi eram obișnuiți cu așa ceva, ne făceau să fim mai acizi.

Foto-Travel: Chiar și acum, aveți rubrica de pamflet ”Zvonoteca”. Probabil că ați primit multe ”reclamații” de la cei care se regăseau dați la ziar…

Daniel Mureșan: Zvonoteca” dă multora fiori reci. Telefoanele zbârnâie în continuare, mulți se autodemască. Sunt persoane din administrația sau politica sălăjeană care nu au ripostat niciodată, știind că scriem doar adevărul. Din păcate, foarte puțini… Mai nou, politicienii își fac tot felul de site-uri (sau le plătesc), unde se laudă singuri, probabil au orgasm când văd osanalele. Bineînțeles că își fură căciula, dar ei nu realizează. Sunt politicieni slabi.

Foto-Travel: Un cotidian nu are cum să nu se implice în lupta politică. În cei 25 de ani, au fost câteva rânduri de alegeri: locale, parlamentare, prezidențiale și mai nou europarlamentare. Presupun că reclamele politice au ajutat din punct de vedere financiar ziarul. Cum ați reușit să păstrați echidistanța cerută de normele deontologice?

Daniel Mureșan: De-a lungul vremii am fost catalogați ca fiind țărăniști, pesediști, liberali, useriști sau alte și alte denumiri. Mulți nu puteau să accepte că poți fi pur și simplu echidistant, independent. Contra cost, am acordat spațiu publicitar oricărui partid ce a dorit publicitate, la același preț pentru toată lumea. Întotdeauna și-au semnat articolele de campanie, niciodată un redactor de la Magazin Sălăjean nu a semnat vreun material de campanie. De altfel, regula în redacție este, încă de acum 25 de ani, nici un membru al redacției nu este membru de partid. Mulți redactori au ajuns în politică, e alegerea lor, dar asta doar după ce au plecat de la ”Magazin Sălăjean”.

Foto-Travel: În orice publicație longevivă, așa cum este și ”Magazin Sălăjean”, poate interveni în orice moment rutina. Cititorii pot să se plictisească de aceleași rubrici, de același stil. Pe de altă parte, ciclicitatea evenimentelor dintr-un an obligă să scrieți din nou despre aceleași lucruri. Cum ieșiți din acest cerc vicios?

Daniel Mureșan: Da, sunt evenimente repetitive, dar încercăm să le arătăm de fiecare dată altfel. În rest, nu ne plictisim! Meseria de jurnalist îți oferă o diversitate imensă. Depinde cum știi să profiți de ea.

Foto-Travel: În 25 de ani, ați fost martorii schimbărilor orașului Zalău, dar și a celor din județ. Care au fost, din punctul dumneavoastră de vedere, momentele de cotitură?

Daniel Mureșan: Cred că schimbarea a venit odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Au început să vină fonduri europene, și asta a adus multe investiții. Unele făcute cu cap, altele fără. Dar asta este o altă poveste.

Foto-Travel: Presa este considerată a fi a patra putere în stat. Este adevărat, chiar dacă statul este eșuat, așa cum s-a exprimat de curând președintele țării?

Daniel Mureșan: Nu știu a câtea putere mai e presa în stat. De fapt nici celelalte puteri ale statului nu mai știu în ce ordine sunt. Într-un stat eșuat e haos. E haos și în presă, ca și în oricare alt domeniu. Așa țară, așa presă!

Foto-Travel: E clar, românii citesc din ce în ce mai puțin. O arată, fără echivoc, statisticile. Presupun că și presa scrisă e afectată. Cum ați reușit să depășiți momentul acesta?

Daniel Mureșan: Da, de câțiva ani, internetul și facebook-ul sunt sursele de informare ale românului. Unde, știm ce găsim. Dezinformare, minciună, oportunism. Bineînțeles, ediția print a scăzut în tiraj, dar compensează siteul și pagina de facebook care, din fericire pentru noi, sunt tot lideri în județ.

Foto-Travel: Desigur, anunțurile de publicitate sunt o sursă sigură de venit. Dar în afară de acestea și de știrile zilei, ați reușit mereu să mențineți sus ștacheta în ce privește anchetele jurnalistice sau reportajele. Cum ați reuși asta?

Daniel Mureșan: Un ziar care se respectă, trebuie să abordeze toate genurile jurnalistice. De la editorial, până la reportaj. Niciodată nu am abdicat de la principiul acesta, chiar dacă unele rubrici sunt mai puțin ”gustate”.

Foto-Travel: ”Magazin Sălăjean” a devenit un brand binecunoscut publicului sălăjean. Dincolo de munca din spatele unui cotidian, stau și diversele campanii în care v-ați implicat. Știu, de exemplu, că tipăriți an de an un calendar în care sunt evocate personalitățile cultural-istorice ale acelui an. Sau că editați seria de cărți ”Descoperim Sălajul”. Spuneți-ne câte ceva despre aceste activități conexe.

Daniel Mureșan: De-a lungul anilor, am avut foarte multe proiecte în redacție. Am avut librarie, anticariat, agenție de publicitate, am organizat zeci de concerte (i-am adus pe Uriah Heep la Zalău), concursuri literare, campionate de șah, am oferit burse elevilor, am trimis elevi în tabere. Au fost foarte multe, nu le mai țin minte. Sperăm ca anul acesta să reluăm editarea volumelor ”Descoperim Sălajul”. În prezent derulăm o campanie de donare de cărți pentru bibliotecile sătești. Pandemia ne-a limitat într-o oarecare măsură activitățile, dar… trece și asta!

Foto-Travel: Cum e o zi în redacția Magazin Sălăjean?

Daniel Mureșan: Acum 25 de ani, când mijlocul de comunicare era doar telefonul fix și faxul, ședințele de redacție se țineau cu mult aplomb, cu fumat de nu te vedeai în încăpere și cu multă cafea. Când a apărut pagerul, a fost o adevărată revoluție. Prima conexiune la internet o aveam pe un telefon fix, cu convorbiri interurbane la Tg. Mureș. Când venea factura telefonică, ne speriam. Acum e mai ușor. Dimineața trecem în revistă potențialele subiecte ale zilei, în jurul amiezii încercăm să le punem cap la cap, iar spre seară închidem ediția. Bineînțeles, între aceste faze e multă muncă, telefoane, deplasări etc.

Foto-Travel: Mai este presa scrisă de actualitate? Cât timp va mai rezista ea?

Daniel Mureșan: Presa scrisă merge, deocamdată, în tandem cu cea online. Ziarul tipărit are încă fanii săi. Sunt foarte mulți cei care savurează cafeaua citind ziarul. În Marea Britanie sunt publicații ce au reapărut pe print. E greu de dat un răspuns.

Foto-Travel: Nu sunteți singura publicație sălăjeană. Cum e relația cu ”concurența”?

Daniel Mureșan: Întotdeauna, dar întotdeauna, concurența e benefică! Nu se poate fără ea, nu ai la ce să te raportezi. Relația cu presa ”adevărată” din Sălaj e ok. În urmă cu mulți ani, am înființat Asociația Jurnaliștilor din Sălaj. Membrii asociației (adică cei care respectă normele deontologice ale jurnalismului) se întâlnesc periodic, discută probleme specifice. Este o asociație profesională, atmosfera e destinsă, fără patimă, benefică tuturor.

Foto-Travel: Am auzit în ultimul timp că ar exista o criză a hârtiei tipografice și că presa scrisă ar fi amenințată. Cum explicați această criză?

Daniel Mureșan: Din păcate, informația e reală. Fabricile de hârtie produc tot mai puțină hârtie de ziar. Cauza? A fost reglementarea europeană cu interzicerea sacoșelor din polietilenă, s-a trecut la sacoșele din hârtie. Fabricile au profitat, cererea e enormă… hârtia de ziar e mai puțin rentabilă de produs. Mai mulți editori locali am făcut apel la Parlament să se elibereze pentru tipografii hârtie de la rezerva de stat. Pentru moment am reușit, deși e o hârtie foarte proastă. Deocamdată, asta e.

Foto-Travel: Cum vedeți viitorul presei locale în contextul mai larg, al presei naționale?

Daniel Mureșan: Dacă vorbim despre presa tipărită, cea națională a cam dispărut. Aici vorbim despre mai mult profesionalism în presa locală, dovadă că tirajele locale de la nivelul unui județ sunt mult peste cele naționale. La presa online, e o altă poveste. Adresabilitatea lor e alta. Și totuși nu e o așa mare diferență. Și aici noi dăm dovadă de credibilitate mai mare. Luna trecută, de exemplu, siteul ”Magazin Sălăjean” se găsea pe un onorabil loc 37 în topul național al publicațiilor (naționale și locale). 

Mirel Matyas
(Material publicat pe http://mirel-matyas.blogspot.ro)

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %
Mirel Matyas
mmirel@yahoo.com

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.